Școala de Vară la Antipa – Modul 6 – Animale ocrotite

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 28 iulie 12:15.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani să pășească în fascinanta lume a cunoașterii științifice, ghidați de specialiștii Muzeului!

Timp de 7 săptămâni, între 19 iunie și 4 august 2023, tinerii naturaliști care vor urma cursurile Școlii de Vară de la Antipa vor fi implicați în activităţi de cunoaştere şi de ocrotire a naturii, prin întâlniri directe cu cercetătorii care lucrează în Muzeu. În această perioadă, vom organiza 7 module speciale care vor avea loc de luni până vineri, între orele 10:15 și 12:15, atât în Sălile Atelier cât și în grădina Muzeului și parcurile din București.

 

Modul 6: 24 – 28 iulie 2023

Animale ocrotite (coordonator: Dr. Alexandru Iftime)

 

În cadrul acestui modul, se discută mult despre necesitatea de a proteja speciile de animale, dar ce specii sunt protejate în România – și la nivel mondial ? Pe ce criterii se stabilește aceasta ? În ce constă această ocrotire și cum putem ajuta aceste specii ? Aceste aspecte – și multe altele – vor fi discutate și descoperite în cadrul modulului „Animale ocrotite” din cadrul Școlii de Vară de la Antipa. Participanții vor afla ce specii de animale sunt ocrotite de lege, cum să le recunoască și să le protejeze în natură, de la vietăți binecunoscute și spectaculoase precum balena albastră sau tigrul siberian la peștișori întâlniți doar în România, precum aspretele sau roșioara de Pețea. Vor învăța care sunt necesitățile acestor specii și ce putem face pentru ele – și pentru a reduce impactul activităților noastre asupra naturii.

 

Înscrierea participanților :

 

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ în limita a 15 locuri/grupă.

După completarea formularului de rezervare (https://antipa.ro/rezervari ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.goticket.ro/   .

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr între 6 și 8 participanți.

Taxa de participare:

Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.goticket.ro și în reteaua GoTicket.ro

— Modul – 260 lei/participant.

În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participate pe adresa de e-mail info@antipa.ro .

Sponsor principal : MOL România